A murit cantareata americana Whitney Houston

A murit cantareata americana Whitney Houston, detinatoare a sase premii Grammy, la varsta de 48 de ani, a anuntat un purtator de cuvant al artistei. „Din nefericire, este adevărat”, a declarat purtătorul de cuvânt al cântăreţei, Jill Fritzo, care nu a oferit alte detalii.

Conform CNN, citat de mediafax, un purtător de cuvânt al poliţiei din Beverly Hills, Los Angeles, a declarat: „(Sâmbătă) la ora 3.55 p.m. (ora locală), a fost pronunţat decesul lui Whitney Houston, la Beverly Hilton Hotel”. Acesta a mai spus că serviciile de urgenţă au fost chemate la etajul al patrulea al hotelului, dar încercările de resuscitare a cântăreţei au eşuat.

Cauza decesului nu a fost deocamdată făcută publică.

Conform unor surse citate de tmz.com, mama vedetei, Cissy Houston, vorbise cu artista cu 25-30 de minute înainte de tragicul eveniment, şi nu părea nimic neobişnuit. Se pare că cele două au vorbit despre petrecerea organizată de producătorul muzical Clive Davis înaintea decernării premiilor Grammy.

Foto: Mediafax

2 Responses to “A murit cantareata americana Whitney Houston”

  1. Dana spune:

    Pacat ca a murit ca avea o voce superba dar acum asta este mai sunt o gramada de artisit si in plus arata destul de bine la varsta ei alti arata rau la varsta aia.

  2. Madalina spune:

    Naspa..imi place foarte mult vocea ei avea o voce destul de calda,dar drogurile schimba totul pe parcurs te distruge fara sa simti.Si da arata bine pentru ani ei.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *