Scrisoare catre un copil

Ce scriu acum e greu, nu sunt tocmai eu sau cel putin eu care ma stiu ca sunt. Oricum este poveste, de cativa ani pe cand eram mai mic, mai plin de griji si ganduri, ma gandeam la cum sa fac sa fie bine si nu mai aveam timp nici pentru mine, mai ales pentru altii sau mai bine zis pentru o relatie, ma gandeam sa accept dar ma luam cu problemele mele, ma ingropau usor usor in mine, ma exasperau si ma-n-catusau strans, strans, astfel ajungand sa evit persoane la care tineam, sa ma tin tare pe pozitiile mele, sa incerc sa nu implic pe altii in problemele mele, sa nu ajung sa dezamagesc sa mint, sa ranesc.

Acum ca am scapat de ele in final, am reusit sa-mi gasesc cheia custii in care sufletul, mintile, eu tot eram inchis, inchis de mine. Acum sunt liber si ma simt liber, implinit si am reusit sa dezleg sentimente de care nu ma credeam in stare si sa ajung la o singura intrebare. Copile ce mi-ai facut tu mie? Ma gandesc la tine, sunt aiurit si abia astept seara sa deschid laptopul sa te vad, sa vorbim iar dimineata sa-ti spun Neata.

3 Ani buni m-am tinut pe pozitiile-mi ferme, incercand sa nu te implic in propriile-mi probleme sa te feresc de mine, dar acum cand te-am lasat sa intri-n mine, nu mai e iesire, acolo vei ramane, in mine! In sufletu-mi odata-nchis. Mai e putin copile si vei vedea cat tin la tine, vom sta ca mai demult doar noi si-atat.

PS. Te ciusui de nu ti vezi.

PS2. nu ma credeam in stare!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *