Revoltător

Domnilor de la putere, noi ăștia mici dar care vă ținem pe mâncare, unde o să ajungem?
Noi contăm sau suntem doar niște rebuturi ai societății?
Următoarea știre mă scoate din sărite:
 
De la 1 septembrie, adică de joi, bolnavii de cancer, diabet, TBC sau SIDA vor primi gratuit doar medicamentele cele mai ieftine. În acest fel, Ministerul Sănătăţii va face economii anuale de 150 de milioane de lei.
Asociaţiile de pacienţi avertizează că cel mai mult vor avea de suferit bolnavii de cancer. Potrivit realitatea.net, reprezentanţii Asociaţiilor de Pacienţi susţin că multe dintre medicamentele ieftine nu se găsesc în farmacii sau sunt în cantităţi foarte mici, astfel încât bolnavii vor fi nevoiţi să plătească diferenţa de preţ. „Chiar dacă îl avem în listă, pacientul nu găseşte pe piaţă medicamentul compensat 100%. Cel mai mult sunt afectati pacienţii cu cancer. Tratamentele pot să ajungă la câteva mii de lei. Sunt unii care vor trebui să suporte 3000 de lei şi peste 3000 de lei pe lună pentru asigurarea tratamentului”, a declarat, citat de Realitatea, Vasile Barbu, reprezentantul Asociaţiei pentru protecţia pacienţilor. (sursa Libertatea)
Asta demonstrează faptul că acestor cretini de ne conduc NU LE PASĂ.
Ei, pentru o durere de pendul (să nu spun altfel) se duc în străinătate să se trateze, în schimb românul simplu nu are dreptul nici măcar la un medicament cât decât bun care să-l țină în viață? Revoltător, asta este de neconceput. Puteau să pună toate medicamentele pe lista celor care nu se compensează, dar pe acești bolnavi astea îi ține în viață, pe când un om răcit poate să se trateze și cu medicamente mai ieftine, sau alte metode. 
Nu îi doare pe ei capul că românul dă toți banii pe medicamente, acum vor să se și împrumute pentru a supravițui.
 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *