Presa și promovarea nonvalorilor

Am ajuns la concluzia că în România merge treaba în felul următor „PROST SĂ FI CĂ AJUNGI VEDETĂ”.

De unde am ajuns eu la concluzia asta? Există în România o anume Ioana Tufaru, o tanti fostă supra- ponderală, care a reușit să dea jos cică 100 de kilograme (pentru asta tot respectu), care am înțeles că este puțin „plecată cu mansarda” dar pe care toată presa o mediatizează și totodată o promovează ca pe o divă.

Această tanti, Ioana Tufaru (de la tufă de veneția probabil) a văzut ea că a reușit să slăbească pe banii altora și ce a spus, să-și pună și silicoane. Deci în timpul unei emisiuni (ce am văzut prin ziare) i-au udat tricoul (alb) pentru a i se vedea sânii. Băi frate, vorba aia urâti mă, ca să nu măture cu ei pe jos eventual îi băga în chiloți și ea vrea silicoane. Acum uite titlu în libertatea „Ioana Tufaru, TUNATĂ DIN CAP PÂNĂ ÎN PICIOARE! Vezi ce COMPLICAŢII au fost în timpul celor 7 ore de operaţie! FOTO”. Eeeee ne-am scos, au tunat-o, spoilere, jante de 21, NOS…. WTF ce să tunezi epava?

Nu sunt răutăcios dar mi se face scârbă când văd oameni ce ar trebui promovați stând pe bară și toate epavele promovate.

O altă ex divă din România este Bianca Drăgușanu, tipa aia blondă care și ea ca și Ioana Tufaru a slăbit foarte mult, diferența fiind faptul că de tanti Bianca au rămas doar oasele. Cum a văzut ea că au rămas doar oase ce a spus, las că-mi pun țâte maaaaari și buze enorme și urâte, să compenseze.

Bă să fim serioși, ați văzut ce bot are? Mă ea ar arăta bine așa schelet cum e cu sânii ăia mari și urâți dar cu botul ăla?

Mai sunt astfel de oameni exploatați de presa din țară și nu numai iar cei care ar merita să fie văzuți, stau în întuneric.

M-aș mai lega puțin și de politicienii noștri dragi, cu burți imense (de parcă ar fi siliconate), program de gravidă și salariu pe o lună cât al unui om simplu într-un an. Dar asta altă dată, în alt articol că acum nu prea am motive, sau pur și simplu nu mai stau să le scriu că motive există.

One Response to “Presa și promovarea nonvalorilor”

  1. Iulia spune:

    Din pacate din presa prea mult nu poti invata ( prea mult bine). Sunt promovate cele care traiesc pe bani altora sau cei care se dau destepti fara carte. Insa oamenii valorosi, de la care am avea ce sa invatam, cum ai scris si tu, raman in intuneric, din pacate.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *