Nu scap de vise, nici cu dictionare, nici cu altceva.

A nu ştiu câta noapte la rând, peste 50 cel mai probabil, visez. Nu mă deranjează faptul că visez, dar mă termină psihic faptul că o visez, o visez noapte de noapte, o visez în fel şi fel de feluri, mă trezesc noaptea şi o caut cu privirea în cameră dar, nu este aici.
Nu ştiu dacă visele astea au vreo semnificaţie sau pur şi simplu dorul de ea mă face să o visez, ceea ce încă simt mă face să o visez, nu ştiu.
Am încercat să aflu cumva, în orice fel de ce visăm persoanele la care ţinem, am încercat să intru chiar şi pe un dicţionar de vise să caut un răspuns. Tot ce am găsit este faptul că visăm oamenii la care ţinem enorm, oameni la care pur şi simplu nu putem renunţa, acei oameni care au făcut sau fac parte din viaţa noastră, cumva imaginea lor ne bântuie, imaginea ei mă bântuie. O simt cum mă atinge, o simt strângându-mă în braţe, mă strigă iar mai apoi dispare.
Este totul atât de ciudat, atât de aiurea iar dorul se intensifică atât de mult…

Am probleme, probleme mari cu somnul, dorm în reprize din cauză viselor, încerc să dorm şi ziua să pot recupera dar, visez şi ziua… Înainte nu visam, rar îmi aduceam aminte ce visam şi pur şi simplu cele mai multe nopţi treceau fără vreun gând, fără temeri, fără nimic. Acum somnul meu este invadat de gânduri, de oameni. Când nu o visez pe ea, am coşmaruri cu fiinţe anormale şi multe alte chestii, îmi este uneori frică să dorm, îmi este frică să mă mai pun în pat. Nu mă pot odihni, nu pot pur şi simplu să scap de toate astea…

Într-o zi voi găsi şi rezolvarea acestor vise, voi găsi cumva o metodă de a trece peste, de a-mi elibera mintea. Într-o zi mă voi odihni.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *