Noi cu iz de viitor

Ma pierd in privirea ta, cu mainile in parul tau, pe trupul tau, lipit de tine iti ascult sufletul, il simt, il acaparez, esti a mea, intr-un totu a mea. Trece timpul pe langa noi, nici nu stim cand trece, acum e noapte acum te sarut de buna dimineata, acum e zi, acum te sarut de noapte buna, timpul este deja irelevant, sa treaca, sa faca ce-o vrea, esti cu mine, esti a mea.

Imi place sa te simt langa mine, imi place sa-ti plimbi mainile prin barba mea, imi place de mor cand atentezi la urechile mele, iti aud sufletul vibrand in tine, ii aud cantecul, aud inima in ritmuri metalice. Esti primul om pe care am lasat sa-mi intre in suflet inainte de a-l cunoaste, mai intai m-am indragostit de fata ta modelabila, de ochii tai iar mai apoi de tot ce insemni, am zis ca imi vad de treaba insa inima a zis ca lupta, am zis ca te las in pace insa inima te-a vrut, am ajuns sa zic te vreau iar inima incepuse sa doara, acum te am iar inima zburda, e pe aceeasi fregventa cu tine, te vrea, te are, te simte.

De acum copile, drumul e greu insa, noi copile vom fi model pentru altii, vor spune „noi dece nu suntem ca ei?” pentru ca noi copile, pentru noi inainte de toate, inainte de a fi noi am ajuns sa ne cunoastem, 4 luni in care nu am incetat sa sper ca vei fi a mea, apoi brusc ai fost, esti si e asa de bine, sunt fericit sa vad ca esti fericita, mi se umple sufletul cand te vad zambind.

Nu-ti promit ziua de maine, iti ofer clipa de-acum!

Copile, te iubesc copile!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *