H2O, Vital pentru voia buna

Vă spuneam într-un articol anterior că am fost invitat la un interviu pentru un post în cadrul magazinului H2O Shop la care nu am ajuns din cauza condițiilor meteo și la care momentan nu m-aș putea duce din cauza problematicii închirierii unui apartament sau ceva cu patru pereți, un scaun, un birou și eventual un pat în care să mă pot adăpostii noaptea.

Însă am conversat puțin cu cei de la H2O și îmi place mult, foarte mult felul în care îți răspund, iar la prima vedere H2O are în spate o echipă de oameni tineri, vorba trupei Trooper „Tari ca munții”. Țin să precizez că acest articol nu este plătit ci este un semn de apreciere personală față de acei oameni care, prin modul de ași prezenta oferta de loc de muncă, felul în care este prezentată echipa într-un mod original și foarte atractiv (se vede că știu ce înseamnă să atragi clientul).

Poți intra foarte simplu pe www.shoph2o.ro și te convingi însă voi prezenta și eu aici câteva aspecte geniale din punctul meu de vedere.

Echipa, cei care fac totul să meargă că…. „unde nu-i mână de om, nici măgarul nu trage” (nu știu cum o venit în minte asta dar îmi place). Echipa este prezentată pe prima pagină, scurt și la obiect printr-un slider cu șase poze, imagini drăguțe, astfel echipa este…

Iar piesa de rezistență, că orice clădire are un stâlp de rezistență….

Cum spuneam, o echipă de oameni tineri, nebuni în frunte cu un om care are ani de snowboard cu unul mai puțin decât am eu de viață, însă cu mare poftă de viață.

Ce vând ei pe acolo prin shop este de-a dreptu DORIBIL de oricine, adică cine nu își dorește o pereche de căști Skullcandy ? Poate doar maneliștii, ei ascultând fără căști de obicei și mai ales în mijloacele de transport în comun. Cine nu își dorește un BMX, o placă de snow, o șapcă sau un rucsac tare, o groază de lucruri tari?

H2O este cel mai tare shop online pe care îl poți vizita, te îmbie cu aspectul plăcut și atmosfera primitoare. Chiar dacă nu ai contact fizic cu echipa, îi simți prezența în orice colț al siteului, este ca și cum ai fi față în față cu ei.

Cert este că atunci când voi merge în București, îi voi vizita pentru a-i cunoaște personal.

Ei sunt genul de oameni care mie îmi plac și pe care sunt dispus să-i promovez de plăcere, doar pentru simplul fapt că sunt altfel decât ceilalți, pentru faptul că sunt simpatici și primitori.

Ei sunt H2O, exemplu vital ca și apa pentru tinerii din România, oameni de la care cred că poți învăța să fi nu bun ci „EXCEPȚIONAL”.

One Response to “H2O, Vital pentru voia buna”

  1. narghilea spune:

    felicitari….si mult succes

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *