PSD: PDL va da fonduri pentru ajutorul de încălzire doar primăriilor conduse de oamenii puterii

Oare mai merită să stăm în românia? Oare chiar mai este cazul să stăm în case? Stau și citesc știrile și dau peste următoarea știre pe românia liberă.
PSD consideră că, prin măsurile anunţate duminică de ministrul Sebastian Lăzăroiu, PDL va acorda fonduri prin „tertipuri” doar primăriilor conduse de reprezentanţii puterii, în timp ce românii din oraşele conduse de primari ai opoziţiei vor fi pedepsiţi, scrieNewsIn.
Actualul Guvern încearcă să transfere responsabilitatea pentru suferinţa care va fi cauzată românilor, către primării, susţinând că acestea sunt libere să plătească subvenţia din fonduri proprii. Este evident faptul că cele mai multe primării nu vor putea să facă acest lucru. Acum se va vedea clar cât de mare a fost politizarea fondurilor publice în ultimii. Românii din localităţile conduse de primari ai opoziţiei vor fi cei mai crunt loviţi de această măsură”, susţine PSD, într-un comunicat de presă.
Social-democraţii precizează că guvernul condus de PDL „nu face decât să confirme faptul că îi împarte pe români în două, dorind să lovească cu ură în cei care nu au susţinut culoarea portocalie” şi adaugă că această discriminare a românilor în funcţie de opţiunea lor politică „este inacceptabilă”.
„PDL pune la cale un mecanism pervers: public, se va elimina subvenţia la toate oraşele; în realitate, se vor da fonduri prin diferituri tertipuri doar oraşelor conduse de primarii PDL, pentru ca aceştia să se descurce. Efectul? Peste două treimi din România este pedepsită la iarnă, doar pentru că nu este condusă de primari PDL. Întreţinerea în mare parte din oraşe va exploda, ajungând în lunile de iarnă să se apropie de limita de venituri ale unui român considerat „bogat” de actuala putere!”, spun social-democraţii.
PSD consideră că Guvernul este obligat să-şi trateze egal toţi cetăţenii. „O astfel de abordare nu are legătură cu ideologia, ci cu ura actualei puteri faţă de toţi cei care nu îi susţin. PSD trage un semnal de alarmă asupra chinurilor la care vor fi supuşi milioane de români, din calcule politice meschine. Românii trebuie să ştie că suferinţa cruntă pe care o vor resimţi începând din această iarnă este din dorinţa exclusivă a lui Băsescu, Boc şi Lăzăroiu, a PDL”, se mai arată în comunicatul PSD.
Ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu, a declarat duminică, în cadrul unei conferinţă de presă, că în această iarnă statul va acorda ajutor pentru încălzirea locuinţelor doar persoanelor cu venituri mici, considerate vulnerabile, ajutor care se va ridica la 2.000 de lei pe tot sezonul rece.Ministrul Muncii a precizat că, prin noile prevederi propuse pentru reglementarea ajutorului de stat pentru încălzire se va elimina subvenţia la gigacalorie care a fost acordată până acum de la bugetul de stat. Lăzăroiu a explicat că, iarna trecută, statul acorda o subvenţie de 750 de lei pentru încălzire pentru toate persoanele, indiferent de venituri, iar cei consideraţi vulnerabili primeau 600 de lei în plus.

Acum întrebarea mea este una cât se poate de simplă…. Oare ăstora le pasă cât de puțin de noi? Oare nu se satură? Oare sunt bolnavi mintal sau daor luați de cap?
Nu știu, nu știu ce vor, unde vor să ajungă, dar știu că vreau să plec din țara asta, cât mai repede și să mă întorc când va scăpa de comunism. Da atunci, chiar dacă România se crede o țară democratică, este de fapt o țară condusă de cea mai josnică clasă de comuniști. 
Părerea mea este că dacă Hitler ar trăi, i-ar plăti pe români să-l învețe tehnici de asuprire, de luare în bătaie de joc și de tortură.

Eu nu mai spun nimic, am multe de spus, dar cine mă ascultă? Cine ne ascultă?

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *