Cea mai mare schimbare din lumea internetului: Posibilităţi infinite pentru adresele de web

Internet Corporation for Assigned Names and Numbers (ICANN) a decis crearea de noi domenii online, în prezent existând numai 22, aceasta fiind cea mai mare schimbare din lumea web din ultimii ani. Adresele de internet se vor putea termina cu orice cuvânt, în orice limbă, nu numai cu sufixe de tipul „.net”, „.com” sau „.org”.

ICANN va începe să primească cereri de aprobare de anul viitor, maiprecis din 12 ianuarie, estimându-se că oraşele şi corporaţiile vor fi printre primele care vor cere un domeniu cu numele lor, informează BBC News Online.

„ICANN a deschis sistemul de adrese de internet posibilităţilor infinite ale imaginaţiei umane. Nimeni nu poate să prezică unde ne vor duce aceste decizii istorice”, a declarat Rod Beckstrom, preşedinte şi CEO al ICANN.

Vor fi create sute de noi adrese care se vor termina cu sufixe precum „.google”, „.coke” sau „.BBC”.

În prezent, există 22 de nume de domenii generice de top, precum şi circa 250 de domenii asociate unor ţări, precum „.ro”, „.it”, „.fr”.

Implementarea noilor sufixe de domenii va costa 185.000 de dolari, iar companiile trebuie să demonstreze că cererea lor de înregistrare a unui anumit domeniu este legitimă.

Analiştii consideră că marile companii vor fi dispuse să plătească acest preţ pentru a-şi potenţa prezenţa pe internet.

Votul ICANN vine după un proces de negocieri de şase ani şi este cea mai mare schimbare din lumea internetului de la introducerea domeniului „.com”, în urmă cu 26 de ani.

ICANN va demara un program global de comunicare pentru a promova noile domenii.

Anul trecut, ICANN a lansat sistemul care permite introducerea adreselor web scrise cu caractere non-latine, un „moment istoric” în lumea online.

Sursa- Mediafax


Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *